Ploiesti Basketball organizeaza Camp la Decathlon

După cucerirea titlului național pe segmentul de baby-baschet, la Mangalia, anul acesta, și ocuparea poziției a 8-a pe tabloul de minibaschet, clubul Ploiești Basketball a intrat în vacanță până la jumătatea lunii august, când va demara pregătirile pentru sezonul viitor.14883691_820298201406216_4076205973835647373_o
Astfel, în intervalul 14 august – 8 septembrie, Ploiești Basketball va organiza, în parteneriat cu retailerul de articole sportive Decathlon, cursuri gratuite pentru copiii nelegitimați la niciun alt club, născuți între anii 2004 și 2007. Ședințele de pregătire se vor desfășura pe baza sportivă Decathlon, sub îndrumarea unor antrenori specializați din cadrul clubului ploieștean, o sesiune completă urmând să cuprindă cinci antrenamente, de luni până vineri, și să fie poziționată, în funcție și de numărul de copii înscriși și categoria aferentă de vârstă, într-una dintre săptămânile aflate în perioada amintită.
Înscrierile se fac deja la recepția magazinului Decathlon și vor dura până la data de 11 august.

Intre  timp continua in cartierul de Nord  Lynx  Basketball Camp, organizat de ABC Shooters Sevlar.La acest camp participa peste 30 de copii si se intinde pe toata perioada vacantei. In fiecare dimineata ,de la ora 8, ii gasim pe terenurile scolii Grigore Moisil antrenandu-se.Una dintre surprizele oferite de organizatori  a fost prezenta lui Catalin Burlacu la antrenamentele micutilor.IMG_9463Nici Sorin Hartman nu s-a lasat mai prejos si continua antrenamentele cu micutii tragatori de la Shooters.

Le dorin tuturor vacanta placuta si spor la antrenamente!